miercuri, 7 mai 2014

Clătite de post

Pentru ca azi e miercuri și pentru ca e zi de post, am pregătit aceste gustoase clătite umplute cu dulceață de vișine.

Ingredientele de care aveți nevoie pentru prepararea lor, sunt următoarele:

1 cană cu apă minerală
2 linguri zahăr
un vârf cuțit sare
½ fiolă esență de vanilie
2 linguri ulei
faină cât sa iasă clătitele de consistență mai lichidă
ulei pentru prăjit
dulceață de vișine

Metoda de preparare e foarte ușoară, încât oricine le poate face.

Pentru început am pus cana cu apa minerală într-un castron, apoi zahărul, sarea, uleiul și am amestecat până ce zahărul s-a topit. Pe urmă am pus făină până am obținut consistența pe ca mi-am dorit-o și la final esența de vanilie.

Aluatul astfel obținut, l-am ținut la frigider timp de 30 de minute să se odihnească.

După, am trecut la prăjirea clătitelor, iar când le-am terminat le-am umplut cu dulceață de vișine și le-am ornat cu glazură de cacao, pe care am făcut-o din amestecarea a două linguri de zahăr pudră, o lingură de cacao, o lingură de ulei și două linguri de apă fierbinte.

În incheiere, vreau să vă dau câteva tips-uri:

- puteți folosi și apă plată, dacă nu aveți minerală;
- când scoateți aluatul din frigider, verificați consistența acestuia și dacă s-a îngroșat prea tare îl subțiați cu apă;
- folosiți o tigaie pentru clătite, cea cu pereți joși;
-nu puneți ulei direct în tigaie, deoarece clătitele vor ieși unsuroase ci puneți uleiul într-un castron și ajutându-vă de o pensulă ungeți tigaia înainte de a prăji fiecare clătită;

Toate acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă urez, poftă bună!

marți, 6 mai 2014

Prăjitură cu cremă de biscuiți și rom

Pentru că familiei îi este mereu poftă de dulciuri și pentru că încerc să testez cât mai multe rețete din această categorie, am ales de această dată o rețetă de pe "timeaioo.blogspot.ro" și bine am făcut, căci prăjitura pe care o sa o găsiți descrisă mai jos este pur și simplu delicioasă.

Are tot ce îi trebuie: blat, cremă, glazură. Este perfectă pentru atunci când aveți musafiri sau când vreți ceva bun de savurat lângă o ceșcuță cu cafeluță...:)

Pentru prepararea acestei prăjituri aveți nevoie de următoarele ingrediente:

Blat:

4 ouă
8 linguri zahăr
8 linguri făină
8 linguri apă
un plic praf de copt
un vârf cuțit cu sare

Cremă:

400 g biscuiți
250 g unt
o cană cu zahăr
o cană cu apă
o cană cu nucă măcinată
2 linguri cacao
2 linguri gem de caise sau oricare gem doar acrișor să fie
o sticluță esență cu rom

Glazură:

160 g zahăr pudră
3 linguri și jumătate cu apă fierbinte
2 linguri ulei
2 linguri cacao

Decor:

bombonici colorate

Pentru început am făcut blatul, astfel: am separat ouăle, albușurile le-am bătut cu sarea până s-au întărit, apoi am adăugat zahărul și am continuat să le bat până ce acestea s-au transformat într-o bezea.

După, am adăugat pe rând gălbenușurile și apa și am mixat până s-au omogenizat, iar la final am pus făina cu praful de copt și am amestecat ușor cu o lingură de jos în sus pentru a obține un aluat aerat.

Compoziția obținută am pus-o într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și am dat la cuptor la foc moderat timp de 25 de minute. Verificați făcând testul cu scobitoarea, introducând-o în blat. Dacă iese curată înseamnă ca blatul e copt.

Tava trebuie să aibă 25/35 cm, a mea e mai micuță și blatul a ieșit mai înăltuț.

Când blatul s-a copt, l-am scos din cuptor și cât timp acesta s-a răcit am pregătit crema.

Am zdrobit biscuiții în robotul de bucătărie, i-am pus într-un castron, am adăugat gemul, cacaoa și nuca. Separat am dizolvat zahărul în apa călduță și l-am pus peste restul ingredientelor. Untul l-am bătut spumă, apoi l-am adăugat lingură cu lingură peste amestecul de biscuiți și am mixat până s-a încorporat complet, iar la final am pus sticluța cu esența de rom. Crema astfel obținută am pus-o peste blatul răcit, și am dat la frigider timp de o oră ca să se întărească.

După ce crema s-a întărit, am întins glazura peste acestea, pe care am pregătit-o în felul următor: într-un castron am pus zahărul pudră, cacaoa, uleiul, apoi apa fierbinte și am amestecat până ce acestea s-au omogenizat.

La final am ornat cu bombonici și am dat din nou la rece până ce glazura s-a întărit.

Foarte bună! Să o încercați și voi!

Mulțumesc Timeei pentru rețetă!

vineri, 25 aprilie 2014

Plăcintă cu brânză și iaurt

Pentru că la noi în familie nu trece o zi fără brânză, :) și pentru că vroiam să pregătesc ceva dulce ca de început de week-end, am ales să fac o plăcintă cu foi, brânză și iaurt.

De data aceasta am ales foile de plăcintă de la Morărița și am rămas plăcut surprinsă, deoarece nu se rup și nici nu sunt lipite între ele.

Pentru această rețetă aveți nevoie de următoarele ingrediente:

1 pachet foi de plăcintă Morărița
400 g brânză de vaci
280 g iaurt
6 ouă
150 g zahăr
coaja de la o portocală
o fiolă esență de rom
o fiolă esență de vanilie
ulei pentru uns foile
un praf de sare

Puneți ouăle într-un castron cu praful de sare și mixați până își dublează volumul, apoi adăgați zahărul. Când acesta s-a topit, puneți restul ingredientelor: brânza, iaurtul, coaja de portocală și esențele, mai mixați până acestea se omogenizează (compoziția va fi mai lichidă, deci nu vă speriați) și apoi lăsați castronul deoparte ca să vă ocupați de foile de plăcintă.

Dați drumul la cuptor, puneți în tava de la aragaz hârtie de copt, împărțiți foile de plăcintă în două și începeți cu prima jumătate astfel: luați câte o foaie, o așezați în tavă și ajutați de o pensulă o ungeți cu ulei, o puneți pe următoarea deasupra, ungeți cu ulei și continuați așa până terminați. Din compoziția de brânză cu iaurt dați deoparte o cană (200ml), iar restul îl turnați peste foile de plăcintă.

Acum puneți deasupra cealaltă jumătate de foi procedând la fel ca și cu primele: foaie, ulei, foaie, ulei...

Când terminați cu stratul de foi, turnați ușor restul de compoziție (cel din cană), întinzând-ul ușor cu o pensulă pe toată suprafața plăcintei.

Puneți în cuptor plăcinta și lăsați să se coacă la foc mediu, până se rumenește deasupra.

Când e gata o scoateți din cuptor, o lăsați să se răcească, o porționați și o serviți cu mare poftă, căci e foarte bună.


joi, 24 aprilie 2014

Pancake's cu șuncă varianta Dukan

După atâtea zile pline de sărbători, deci și de multe mâncăruri, se cerea puțină dietă așa că am executat aceste simple pancake's cu șuncă, gustoase sățioase și sănătoase. 

Ingrediente:

2 ouă
2 linguri brânză dietetică
2 linguri tărâțe de ovăz
1 lingură tărâțe de grâu (bune pentru digestie)
2 felii șuncă presată de pui
sare
piper
oregano

Se bat ouăle cu sare, apoi se adaugă piperul, oregano, brânza, șunca presată și cele două tipuri de tarâțe. Se lasă aluatul pentru 15 min la odihnit, iar între timp pregătim o tigaie cu strat antiaderent (așa suntem siguri că nu ni se lipesc pancakes-urile),  și o punem pe foc. 

Când tigaia s-a încins luăm câte un polonic din aluat și îl punem în mijlocul tigăii formând un cerc. 

Lăsăm cam jumătate de minut pe fiecare parte, apoi le scoatem, le punem pe o farfurie și le servim cu sos de iaurt cu usturoi sau salată de varză.

Poftă bună!

vineri, 18 aprilie 2014

Pască cu brânză fără aluat

Tot căutând rețete peste rețete despre cum să pregătesc tradiționala pască cu brânză pentru Paște, am găsit câteva variante fără aluat și m-am hotărât ca anul acesta la fel să o coc și eu...:)

Varianta aleasă de mine e o combinație între mai multe rețete, care până la final s-a dovedit a fi foarte bună...zic eu! :)

Înainte sa trec la rețetă, vreau să vă doresc tuturor un Paște fericit!!!

Ingrediente:

500 g brânză de vaci
400 g smântână 20% grăsime
200 g zahăr
5 ouă
5 linguri făină
1 lingură griș
150 g stafide
coaja de la o lămâie
o fiolă esență rom
3 plicuri zahăr vanilat
un gălbenuș

Pentru început puneți într-un castron cu apă caldă, esența de rom și stafidele pe care le lăsați la înmuiat pentru câteva minute. Separați albușurile de gălbenușuri. Albușurile le mixați cu zahărul până ce acesta se topește, apoi adăugați gălbenușurile și mai mixați până ce acestea se omogenizează. Puneți brânza, smântâna, stafidele scurse de apă, coaja de lămâie și zahărul vanilat peste ouă, amestecați bine, după care adăugați făina împreună cu grișul.

Compoziția obținută o turnați într-o formă de tort (a mea are 24cm dar merge și într-o formă mai mică, va ieși mai înaltă), în care ați pus hârtie de copt, o ungeți ușor cu gălbenuș și o coaceți la foc moderat timp de 50-60 minute. Când s-a scurs timpul de coacere scoateți pasca din cuptor, o lăsați să se răcească în formă apoi o transferați pe un platou.

O puteți pudra cu zahăr vanilat sau o puteți lăsa simplă, așa cum am făcut eu.

joi, 3 aprilie 2014

Sufleu de legume

Pentru că încă sunt la dieta Dukan, cred că pe viață, și pentru că nu știam ce să mai gătesc, după lungi cercetări prin mintea mea m-am hotărât sà fac un sufleu de legume. Am ales această rețetă deoarece se prepară ușor, e foarte sănătoasă, dar mai ales gustoasă.

Eu mai aveam prin congelator niște conopidă și cu ce am mai găsit prin frigider am trecut la executarea lui.

Ingredientele pe care le-am folosit sunt următoarele:

o conopidă mică ruptă în buchețele
2 morcovi
1 dovlecel
5-6 ciuperci champignon
140 g iaurt degresat
2 ouă
100 g brânză dietetică
o legătură mărar verde
o legătură pătrunjel verde
1 lingură tărâțe de ovăz
sare
piper
oregano

Pentru început am curățat legumele, mai puțin conopida, le-am spălat și le-am tăiat felii. Am pus pe foc o oală cu apă și sare și când apa a început să fiarbă am adăugat morcovii și i-am lăsat vreo 5 minute apoi am pus conopida pentru încă vreo 10 minute și le-am scos într-un vas. Am continuat cu dovlecelul pe care l-am lăsat foarte puțin, cât să se înmoaie și după ce l-am scos și pe el lângă celelalte legume, am pus ciupercile în apă pe care de asemenea le-am lăsat cât să dea într-un clocot. Când toate legumele au fost fierte le-am lăsat să se răcească puțin.

Am separat albușurile de gălbenușuri și le-am batut cu puțină sare până au devenit pufoase. Gălbenușurile le-am amestecat cu iaurtul.

Când legumele s-au mai răcit, am adăugat amestecul de gălbenușuri cu iaurt, am pus mărarul și pătrunjelul tăiate mărunt, lingura cu tărâțe, am potrivit de gust cu sare și piper, am adăugat și puțin oregano (e preferatul meu) și la final albușurile.

Am amestecat întreaga compoziție, am pus-o într-o formă de silicon ca cea pentru chec, am pus deasupra brânza și am dat la cuptor la foc mediu timp de 25 minute.

Am servit sufleul cu salată de sfeclă în care am adăugat iaurt, hrean, puțin oțet balsamic și mărar.

Dacă nu sunteți la dietă, puteți pune cașcaval în loc de brânză, smântână în loc de iaurt și pesmet în loc de tărâțe. 

vineri, 28 martie 2014

"Tăvălită" prin cocos

Pentru că azi plouă și nu e vreme de plimbări lungi pe afară, m-am gândit să nu stau degeaba prin casă ci să pregătesc ceva dulce.
Rețeta pe care o propun astăzi este una ieftină, foarte gustoasă, pufoasă și spornică...vă ajunge și pentru mâine dacă nu vă așezați în fața platoului și o mâncați pe toată, cum se întâmplă de obicei pe la noi...:)))

Ingredientele de care aveți nevoie, sunt următoarele:

Blat

4 ouă
200 g zahăr
200 g făină
4 linguri ulei
1/2 plic praf de copt

Glazură:

200 g margarină
3 linguri cacao
200 g zahăr
100 ml lapte
o fiolă esență rom
200 g cocos

Separăm albușurile de gălbenușuri, le batem cu zahărul până se transformă într-o bezea. Adăugăm gălbenușurile și uleiul și mixăm până se încorporează.

Lăsăm deoparte mixerul și cu o lingură adăugăm făina amestecatà cu praful de copt peste compozitia de ouă, amestecând ușor de jos în sus.

Aluatul obținut îl punem într-o tavă (20×35) și dăm la cuptor la foc mediu, aproximativ 20 minute sau  până trece testul cu scobitoarea (luați o scobitoare, o înfigeți în mijlocul blatului și dacă iese curată atunci e copt). Tava mea e mai mică (20×30) și blatul mi-a ieșit mai inalt.

Scoatem blatul din cuptor îl lăsăm să se răcească, apoi îl tăiem în cuburi.

Glazura o pregătim astfel: punem toate ingredientele într-o crăticioară, mai puțin cocosul și o lăsăm să dea în câteva clocote. O lăsăm puțin să se râcească, apoi cu o furculiță luăm câte un cub de blat îl trecem prin glazură și prin cocos.
La final, savurăm "tăvălita" noastră  alături de o ceașcă cu cafeluță sau un pahar cu lapte.

S-aveți poftă!